24 decembrie, 2013

Gând de Crăciun



Uneori trebuie să pleci departe de locul nașterii tale sau de locul vieții tale pentru a căuta un semn, pentru a fugi de mecanica vietii și a te confrunta cu altă lume. O lume pentru care nu însemni nimic și ea nu însemnă nimic pentru tine, o lume care nu te obligă s-o iubești sau s-o accepți, nici măcar nu dă semne că îți înregistrează prezența. Merită  când vin sărbătorile, atat de urâte pentru sinucigași și cei singuri, să pleci la  la capătul lumii pentru a te goli de amarul de peste an, pentru ați goli capul de gândurile negre sau pentru a te elibera de stârvul viselor  din cele 365 de zile și nopți. Acolo în fața Marelui Ocean ești ca un fir de nisip cu toate orgoliile tale sau visele tale mărețe. Nimic mai mult decât un firicel de nisip. Cu piciorele in valuri degeaba o să ți se facă dor de casă pentru că nu vei găsi mirosul pămantului sau al florilor care să-ți linistească sufletul. Nu te va mai chema spre depărtări nici zarea pe care visai s-o cuceresti înainte și nimeni n-o să-ți poată auzi strigătul, nici măcar vântul n-o să-l poarte mai departe spre ceilalți oameni. Aici cărțile luate de-acasă ca merinde vor fi mute și surde și vor sta acolo unde le-ai pus la venire, ca niste păsări moarte, ca niște animale mumificate de timp.
Acolo nu poti decât să cauți cu disperare un  semn înlăuntru sau înafara ta, unul care să-ți spună că merită să te întorci acasă, că merită să trăiești dincolo de viața din anul pe care in câteva zile îl lăsăm în urmă.

Aici, departe, la capătul celălalt al pământului am găsit semnul, mi s-a  arătat o lumină licărindă, o flăcăruie mereu amenințată de vânt. Eram desupra ocenului în avionul de plecare, undeva pe la miezul nopții, nici o lumină nu se vedea pe hublou, luna dispăruse, iar stele fuseseră sterse de câteva ore de pe bolta de smoală. Pe rândul din mijloc al avionului era un cuplu tânăr, el olandez deșirat și slab, ea o creolă frumoasă, cu un păr strălucitor ca tăciunele. Mergeau, probabil, de sărbători la ea acasă, așa am dedus eu, dar destinatia nu are importanță. Erau destul de aproape de mine, dar nu am reușit să-i vad încă de la urcare. Eram obosit de toate, de lume, de anul asta tâmpit, de compania aeriană care ne-a vândut bilete de bussines dar ne-a urcat într-un avion care nu avea compartriment care sa te izoleze de ceilalți. Vroiam doar să dorm cât mai mult, să uit de toate și apoi să mă cufund într-o lume care să nu-mi ofere nici un fel de reciprocitate. Mergeam cu prietenul meu spre o experiență care să nu ne solicite nimic, doar să ne învăluie în nisipul cald, sau să ne impacheteze în briza caldă a Marelui Ocean. Nici un proiect, doar cautarea unui loc fără de lumea noastră.

Cei din jurul meu dormeau, dar la un moment m-am trezit brusc, cu sentimentul acela că te privește cineva din spate sau că se întâmplă ceva important în jur. Am întors capul în toate direcțiile, dar nimeni nu era treaz. Doar in dreapta mea părea că beculetul chior de deasupra scaunelor naște o insuliță de lumină. O lampă pentru lectură uitată aprinsă lumina fața fetei pe care, în treacăt, o identificasem ca o indiancă casătorită cu un olandez. Olandezul dormea profund iar fata se uita la el, poate ea lasase acea luminită să palpâie pe fata lui. Se uita la el cu ochii umezi, nici măcar nu clipea și zâmbea cald. Nu, nu era un zâmbet fugar, nici un zambet împieterit pe față. Se uita la el și zâmbetul ei era adresat lui si numai lui, vroia pobabil să i-l transmită în somn, să-i lumineze visul. Nu, nu era zambet, il înfășura pe barbatul acela în sufletul ei. Am întors capul spre hublou, de frică să nu stric ceva din acest moment de cosmică iubire, dar când am privit din nou pe furiș mi-am dat seama că nu am nici o șansă să stric ceva, pentrucă noi,  toți ceilalți, nici măcar nu existam. La un moment dat femeia a  început să plângă, îi curgeau lacrimi mari pe amandoi obrajii și nici măcar nu se ștergea. Obrajii îi erau brazdați de două râuri de lacrimi, dar zambetul acela luminos nu se transforma in altceva, nu se oprea. Aș fi vrut să fac ceva să-l trezesc pe olandezul deșirat, să-l vad că înțelege, că a primit mesajul. Dar nu aveam nici o șansă, el dormea greu, dar tânăra indiancă zâmbea la fel, plângând ușor. Il iubea atât de mult și îi veghea somnul ca o mama care își veghează pruncul dormind. Nu cred că vroia să se trezească, ea nu iubea plangând pentru ca s-o vadă el, poate nici măcar nu zambea doar pentru el, ea trăia o iubire prin care multumea probabil lui Dumnezeu pentru că i-a scos in cale ”pe omul ei”, cum zicea bunica mea. Mi-am inchipuit că omul acela o scosese dintrun favelas sărac, dar aiurea, nu aveam de unde să știu eu asta. M-am dojenit în gand, nu era multumire acolo, era mai mult. Era mai mult decat orice, era IUBIREA. Cea care nu are motiv, nu are ratiune, nu are varstă și poate nici măcar nu are un zeu anume. Era iubirea care te transformă, iubirea ca ratiune de fi, iubirea pur si simplu.

Merita să merg in această călătorie lungă și istovitoare. Merita să caut acest semn. Sufletul meu s-a liniștit, cred că stiu mai bine ceea ce contează și ce nu. Am lăsat în urmă un zgura unui an în care unii dintre oameni m-au dezamagit, în care sufletele unora s-au uscat și au fost înșirate pe sfoară ca să fie vândute la târg.  Am înțeles mai mult decat altădată că merită să trăim doar pentru  iubire și prietenie.

Am intâlnit alți oameni care să acopere golul celor dusi, iar pe cei duși îi aștept să vină înapoi după ce vor fi descoperit că doar iubirea și prietenia contează, dincolo de acestea se intinde desertul. Azi sunt sigur că putem întâlni mereu oameni care ne pot deveni prieteni dragi. Cred că putem păstra iubirea la infinit, până ce moartea ne va despărti.

E seara de Craciun si va doresc tuturor un suflet ușor pentru ca să puteti sa-i infăsurați pe ceilalti în pânza de păianjen a iubirii si prieteniei.

Sarbatori fericite!

 

 

3 comentarii:

  1. Sarbatori fericite si dvs.!

    P.S.: Din pura pedanterie: ...pentru a-ti goli capul...
    Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Va citesc asa cum ascult o muzica buna. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  3. Va citesc blogul si chiar imi face placere sa revin pe el.
    S-aveti sanatate si multa putere de munca!

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...